Trecător prin Moldova.

Nu voi uita niciodată dimineața friguroasă a zilei de vineri, 25 octombrie 2013. Era în jurul orei 3 dimineața și era destul de frig. Geamurile aburite ale autocarului, dădeau de înțeles gradele scăzute de afară. Înăuntru era bine, însă eu în schimb, treceam printr-o experiență în premieră. Treceam vama spre Republica Moldova. Treceam granițele Prutului spre o Moldovă românească, mă gândeam eu în sinea mea. În sfârșit aveam ocazia să văd acea parte de Românie de unde vin o mulțime din prietenii mei. Și chiar dacă eram doar în trecere, având ca destinație finală capitala Ucrainiei, eram mulțumit că trec prin acest ținut.

IMG_3492

Moldova era întunecată, având doar luminile de pe marginea drumului aprinse. Dar să nu uităm că era noapte. Vreo 4 dimineața. Drumul era bun, în ciuda bârfelor auzite din țară. Am aflat ulterior că bârfa avea totuși un adevăr major în partea de nord a țării. Deocamdată, eram somnoros și abia mă puteam concentra la detalii sau la faptul că eram de cealaltă parte a Prutului, sau la simplul fapt că am ajuns în Moldova, în sfârșit. Am adormit.

Datorită faptului că eram presați de timp și trebuia să ajungem cât mai repede în Chișinău, având microbuzul către Kiev devreme, la vamă, am schimbat autocarul, Adică ne-am urcat în autocarul aflat în fața noastră, aparținând aceleași firmei de transport, pentru a nu pierde mult timp în vamă. Șoferul a fost informat înainte de a porni din Cluj de urgența noastră, de a ajunge cât mai repede în Chișinău, așa că n-a fost nici o problemă. Am trecut și de asta.

Ora 6 fără un sfert și noi am ajuns la Autogara de Sud. La 6 jumătate, aveam microbuzul spre Kiev. Am luat un taxi și la 6 am fost în Autogara de Nord, de unde aveam microbuzul. În autogară, în stânga și în dreapta auzeai rusa. Limba pe care toți moldovenii care vin la Cluj, o cunosc și care după cum se vede, o cunosc și cei care nu vin la Cluj. Mai auzeai și o română, grav accentuată rusesc, dar era română. Alex, companionul meu în această aventură, a găsit microbuzul cu pricina, dar șoferul era de negăsit. S-au adunat mai mulți călători, dar șoferul încă nu apăruse. Într-un final, la vreo 6 și 20, apare șoferul, rumegând de zor un corn pe care îl ținea în mâna stângă, iar în dreapta un pahar de unică folosință, cu ceai aburind. Se apropie de noi, care până să ajungă el formasem un mic cerc. Începe să-i spună fiecăruia ceva în față. Subtil și în șoaptă, se apropia de fiecare să-i spună ceva în rusă. Ajunge la mine, îmi spune ce avea de spus, iar eu sec și prompt îi spun că nu vorbesc rusa. Nici să-l fi lovit cred că nu se uita așa urât la mine. Lung și nedumerit, își ținea privirea asupra mea, apoi se întoarce la Alex și îi spune lui mesajul transmis atât mie, cât și celorlalți. Trebuia să ieșim din autogară, să mergem după colț și să-l așteptăm să urcăm de acolo. O strategie care îi permitea șoferului să facă un ban și el. Luând biletele de la șofer și nu de la autogară, îi ieșea și lui ceva. Toate bune, am mers după colț și l-am așteptat.

Așteptându-l, un moldovean începe a intra în vorbă cu Alex. Vorbesc ei ce vorbesc, iar ăsta când zicea ceva se uita și la mine. Eu schițam un zâmbet când vedeam câ ei râd, însă în general mă uitam în altă parte când nenea ăsta îmi fixa privirea. Se aștepta să-l înțeleg, însă la cele câteva cuvinte pe care le știu în rusă, n-aveam izbândă. Evitam contactul direct cu privirea, pentru că nu vroiam să mă întrebe ceva, sau să intre în vorbă cu mine. Aveam sentimentul că a răspunde cu altceva decât în limba rusă, nu ducea decât la înrăutățirea situației. Eram într-o țară străină totuși, iar România și acea Moldovă cu limba română păreau foarte departe.

Ne-am pornit din loc. Drumul, ceva mai rău decât cel pe care venisem spre Chișinău, urma să fie lung și știam asta. Limba oficială vorbită în microbuz era rusa, evident. Singurele momente de românisme erau când vorbeam eu cu Alex, asta până a adormit și el. Au urmat lungi momente de contemplare la geamul microbuzului. Mă gândeam la prietenii mei din Ucraina, mă gândeam ce de leduri avea ăsta prin microbuz, cum o să fie oare la vama cu Ucraina, câți cenți mai am oare pe telefon, cât de strâmt era locul pentru picioare, etc. Momentele îmi erau întrerupte de opririle dese pe care le făcea soferul nostru. Oameni noi, urcau, coborau, aceiași limbă rusă. Ajunsesem la momentul când mi se părea nedrept, un moment când am simțit milă efectiv. Mi se părea nedrept ca într-un stat care este parte din România totuși, unde oamenii sunt români, să se vorbească atâta rusă. N-am nimic cu rusa, chiar îmi place. Știu piese în rusă deosebit de frumoase, iar limba în general îmi pare că sună frumos, romantic chiar, dacă e vorbită și de o voce feminină pe măsură, dar asta e altă poveste. Totuși în acel moment nu-mi plăcea, mă irita. Îmi dădea o stare de disconfort. Degeaba încercam să ignor și să-mi mut gândurile în altă parte, era fără rost.

La un moment dat, nenea șofer, oprește în Florești, o localitate din nordul Moldovei. O mare parte din lume coboară și urcă cam tot atâția. Printre noii pasageri erau și două doamne care se așează pe scaunele din fața mea. Pornește, plecăm mai departe. Încep doamnele a vorbii și am avut o mică exaltare interioară. Îmi suna familiar și chiar dacă erau niște cuvinte mai stâlcite, era limba română. M-am bucurat cum nici nu mi-am dat seama. Am simțit o bucurie, o satisfacție la auzul cuvintelor lor. Atât de sătul eram de rusismele din microbuz, că m-am bucurat la primele cuvinte în română din partea doamnelor. Drumul a fost mai usor pe urmă. Am trecut și vama spre Ucraina și aventura a continuat.

Moldova m-a lăsat cu un gust amar, mi-a dat senzația de trecut, de timp stătător. Mi-a dat un sentiment de vinovăție. E ușor pentru noi să vorbim, să zicem, să arătăm cu degetul, la fel și pentru ei, dar ce se întâmplă este nedrept. Când vezi că trebuie să treci cu pașaportul din România în Moldova, este trist. Când vezi că parte din țara asta, este acolo, lăsată parcă în mâinile sorții, este nedrept. Eu mă simt vinovat, nu știu de ce, dar mă simt vinovat. Sunt români, sunt în România și ei, dar totuși sunt considerați acolo. Ar trebui să fim un tot, o țară doar, să ne ajutăm reciproc, să ne considerăm toți români. Trist.

Undeva în trecut, ne-am pierdut unii de ceilalți, așa a fost să fie. Ce e important, este să nu uităm cât de aproape suntem să ne regăsim, din nou. Suntem toți români.

Advertisements

2 thoughts on “Trecător prin Moldova.

    1. icosmin Post author

      Am mulți prieteni din Republica Moldova și sunt oameni faini. Am evitat un astfel de articol până nu am fost acolo, să văd exact care îi situația. Apreciez că ți-a plăcut. Te mai aștept pe aici. 🙂

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s